Poate ca suna putin paradoxal, dar una dintre cele mai constante parti ale vietii noastre este schimbarea. Fie ca este vorba de companii mari sau mai mici, private sau pe baza de proiecte, cu bune sau rele, nu putem scapa de schimbare. Unii oameni ar dori sa scape, desigur, si sa incerce sa isi traiasca viata intr-o maniera cat mai constanta si mai controlata posibil. Altii, insa, profita de toate schimbarile si le gestioneaza la fel ca un surfer care a prins valul perfect. Ei le vad ca sanse sau ca oportunitati mari si valoroase, si sunt deschisi catre orice aspect ce le este oferit prin transformare. Pe scurt: Ei gestioneaza schimbarile si nu se lasa controlati/condusi de schimbari.

In ceea ce ma priveste, sunt destul de sceptic cand vine vorba de schimbari. Ca sa fiu sincer: Chiar nu-mi plac schimbarile . Acest lucru ar putea fi surprinzator atunci cand te gandesti ca mi-am asumat de doua ori riscuri si am decis sa fac schimbari radicale, in primul rand, atunci cand m-am mutat intr-un alt oras in Germania, iar apoi, cand mi-am reorganizat intreaga mea existenta in Romania. Si totusi, schimbarile ma tulbura, pentru ca te arunca de pe orbita unui mediu placut si bine cunoscut. Oare stiu ca afirmatia de mai sus este condusa de o stare de spirit care ma impiedica sa realizez viitoarele oportunitati? Da, desigur. M-am intrebat deseori ce le permite altora sa inlature orice frica, sa lase confortul deoparte si sa apuce celebrul „taur de coarne”? Bineinteles. M-am intrebat si cum pot fi ajutati cei ca mine care sunt sceptici si relativ tematori, in ideea de a fi mai putin reticenti si mult mai deschisi la schimbari? Ati ghicit. Din fericire, atunci cand este vorba despre ultima intrebare, se pot face multe. Oamenii pot fi inspirati si ei pot sa invete sa gestioneze schimbarea. Dar cum?

Ei bine, asa cum am scris la inceput, cei deschisi catre transformare sunt de fapt cei care administreaza schimbarea, in timp ce ceilalti se tem ca schimbarea este sau va fi cea care ii va gestiona. Ei nu mai detin controlul. Acest lucru conduce la sentimentul de a fi coplesit si neajutorat, de a fi nepregatit, nesingur si nelinistit (sunt sigur ca ne regasim cu totii in aceste stari). Aceasta negativitate, la randul sau, duce la mai multe intrebari, indoiala, frica si chiar la o mai mare respingere legata de ideea schimbarii in sine. Astfel veti obtine imaginea acestui cerc vicios. Daca nu ai ales tu sa faci aceasta schimbare si mai degraba ea a fost adusa spre tine, in cele mai multe cazuri, acesta nu poate fi un lucru rau, ci inceputul unui nou capitol din viata ta. Cand schimbarea fortata este doar dominanta si este asimilata cu un turn intunecat, multi oameni ingheata de frica. Tot ceea ce vad este schimbarea si nu ce perspective bune ar putea aduce aceasta transformare. Rezultatul? Ei se inchid.

Putem! Si acesta este exact lucrul de care trebuie sa isi dea seama.

Asa ca, lucrand impreuna, putem incepe un proces de indrumare si de ghidare spre gestionarea schimbarilor. In primul rand „tematorii” ar trebui sa isi accepte sentimentele, cu scopul de a intelege de ce sunt speriati sau coplesiti. Acest lucru poate fi dureros, dar si benefic, pentru ca ii va face sa se simta usurati. Apoi, ei pot merge la urmatorul pas, care este cel mai bine descris ca fiind pregatirea. De exemplu: Inainte de a locui in Romania, am citit tot ce am gasit despre aceasta tara, si cand am ajuns aici, n-am avut senzatia ca intru intr-o „lume complet noua”. Poate ca suna simplu, dar siguranta si increderea care sunt date de pregatire si planificare sunt avantaj imens. Iar aceasta incredere este importanta, pentru ca ajuta la recastigarea sentimentului ca cineva este capabil sa controleze toate schimbarile (sau cel putin cele mai multe fatete ale schimbarii) si ca este realmente cel care controleaza schimbarea.

Un alt punct este si orientarea catre motivul din spatele schimbarii, care, uneori, devine neclar si s-a pierdut in tot vacarmul emotional pe care o mare schimbare il poate trezi. Aceasta capacitate de a se vedea mai departe, in mod clar este, de asemenea, ceea ce separa oamenii care accepta modificarile de cei care mai degraba le refuza. Impreuna, creand un obicei de consolidare pozitiva fata de schimbare, acesta devine foarte util atunci cand scepticii considera ca este greu sa se elibereze de trecut si sa se concentreze asupra urmatoarelor etape ale dezvoltarii lor. S-ar putea sa sune ca un cliseu, dar, ca multe adevaruri este o realitate: O abordare adecvata este esentiala daca o persoana doreste sa deschida un capitol nou in viata sa. Dupa cum vezi, sa ajuti oamenii sa accepte si apoi sa gestioneze schimbarile este o provocare si functioneaza pe mai multe niveluri.

Oamenii sunt diferiti, schimbarile sunt diferite, precum si motivele sunt diferite. Dar schimbarile trebuie sa fie acceptate ca parte a vietii … si cu orientarea si indrumarea potrivite, este posibil pentru toata lumea ca schimbarile sa se transforme de la ceva infricosator la o mare oportunitate. De fapt, tot ceea ce unii oameni au nevoie sa le fie aratat, este modul de a schimba perceptia si cat de mult conteaza felul in care reactionam la schimbare: de la A la Z!